Ne obişnuiserăm să credem că numai televiziunile, politicienii, oficinele, ţările puternice, gen Rusia, cu organele ei de presă şi, în fine, altele de asemenea mari dimensiuni ne manipulează. Poate că ne era mai comod să credem asta, pentru că ne rămânea iluzia că noi, cei de rând, care nici televizionişti, nici politicieni, nici, cu atât mai puţin, reprezentanţi ai vreunei oficine sau ţări puternice, ai vreunei superputeri, nu suntem, rămânem în zona corectitudinii, a cinstei, a moralei creştine.

Căci ce e mai comod pentru cineva decât să fie convins că greşiţii ne sunt întotdeauna alţii?

Dar vin vremuri ciudate, când se vede că nu-i tocmai aşa, că nu e nevoie de televiziuni, deşi nici astea nu se dau în lături, pentru a manipula adevărurile, transformându-le în minciuni.

Eram obişnuiţi cu minciuna prin omisiune, încă de mult, practicată mai ales de oficine, dar iat-o acum şi în gura indivizilor de rând, preluată sau poate nu din gurile de pe sticlă, de unde nu iei musai şi virusul ucigaş. Un exemplu, recent readus în scena publică, este cel al poeziilor anti-regim ceauşist ale Anei Blandiana. Încă de prin anii ’90, când atacurile la creatoarea Alianţei Civice şi, apoi, a Memorialului de la Sighet, se înteţiseră, pentru a-i lua ce era al ei, se făcea băşcălie de Motanul Arpagic, vrând asta să însemne că era singura sa opoziţie faţă de regimul criminal. Omisiunea lucra cu sârg: poeta publicase, înainte de cartea pentru copii, poeziile care circulaseră, atunci, copiate de mână, despre „poporul vegetal”. O coloană de poeme, într-o revistă, scăpate de ochiul cenzurii cine ştie cum, care au provocat un scandal politic, azi uitat cu bună (?) ştiinţă. Că, nu-i aşa?, dacă eu, noi, n-am făcut nimic atunci, nici cei care au făcut ceva n-au făcut, de fapt, mai nimic!

Dar tehnicile manipulării, subiect doct sau mai puţin doct pentru mulţi sociologi şi chiar jurnalişti cu pretenţii, sunt variate, iar domeniul lor e vast. Pandemia de COVID-19 a scos la iveală altele şi altele.

După cum se ştie, încă de la început au apărut teoriile complotiste, care spuneau ce ştim cu toţii şi mi-e şi silă să mai repet. Iar credincioşii acestora lucrau şi ei, individual sau papagaliceşte, nici nu ştiu. Aşa, de pildă, se nega numărul de decese cauzat de boala aceasta teribilă, comentându-se că, de fapt, oamenii aceia oricum mureau, pentru că erau bolnavi de aia sau de aia, cu alte cuvinte având comorbidităţi. Cum vorba asta a ajuns la îndemâna tuturor, ea le sugera multora că se şi pricep, în orice caz că ştiu ei mai bine. „Fugi, dom’le, că ăştia n-au murit de COVID, ci de cancer, unii, de inimă, alţii, de diabet.” Dacă ar fi judecat logic, ar fi ştiut că nu orice succesiune în timp este neapărat şi o legătură de cauzalitate. Corect de altfel. Deci, „spuneau aceia “, deşi bieţii oameni au murit după ce au avut COVID-19, muriseră de fapt pentru că erau bolnavi de cancer sau de inimă, sau de diabet. Până aici e corect, chiar în formularea asta mai empirică. Numai că specialiştii ştiu, probabil, mai bine, din ce cauze au survenit decesele respective. Sau, cum spunea cineva, care avea o comorbiditate: cu asta aş putea să mor azi, mâine, sau peste câţiva ani, dar, dacă mai fac şi COVID, e clar că o mierlesc mai repede.

Numai că, uneori, aceleaşi persoane care negau cifrele oficiale în cazul îmbolnăvirilor de COVID şi al deceselor, fiind, cum era de aşteptat, şi împotriva vaccinurilor, leagă, de data asta, orice stare gravă sau, Doamne fereşte, vreun deces care survine a doua sau a zecea zi după vaccinare, de inocularea respectivă. De data asta, succesiunea e, obligatoriu, o legătură de cauzalitate, în mintea lor.

Dar poate că aici e vorba doar despre dubla măsură, care se aplică peste tot în lume, şi pe deasupra la mai toate nivelurile, în ciuda declaraţiilor pompoase ale politicienilor de peste tot, că nici vorbă de aşa ceva, că aceeaşi măsură, citeşte lege, este aplicabilă şi unui conducător de stat şi celui din capătul celălalt al lanţului trofic. (Căci, nu-i aşa?, tot un fel de lanţ trofic ne leagă pe noi, cei de-aici, de departe, de cei cocoţaţi cât mai sus.)

În acelaşi timp, aceasta e şi o tehnică de manipulare, însuşită de cetăţeni fără să fie conştienţi de ceea ce fac, aşa cum, deseori, nu sunt prea conştienţi nici de ceea ce cred şi afirmă. Poate că ar trebui ca, în manualele viitoare despre tehnicile de manipulare, să fie trecută şi experienţa personală a atâtora dintre noi. Cu concluzia, pentru logică: atunci când ne convine, succesiunea de evenimente demonstrează o legătură de cauzalitate, iar când nu, nu.